TAINA SPOVEDANIEI

Sfântul Nicodim Aghioritul, tratând despre Taina Sfintei Spovedanii, în cartea sa “Îndrumarde mărturisire”, ne arată modul în care putem participadeplin şi conştient la aceasta:

„Spovedania este destăinuirea rostită a faptelor, şi cuvintelor, şi gândurilor viclene, facută de bună voie, cufrângerea inimii, cu osândire de sine, limpede, fară ruşine, cu hotărâre, către un duhovnic rânduit canonic.”

Deci, conform învăţăturii de-Dumnezeu-purtătorului Părintelui nostru, spovedania trebuie să fie:

Ridicarea păcatelor noastre trebuie să fie voită, dorită de noi. Nimeni nu ne poate obliga să venim la Taina Spovedaniei şi nici nu trebuie ca duhovnicul să ne smulgă mărturisirea tuturor celor greşite, atât a celor săvârşite cu fapta, cât şi a celor cu gândul. Condiţii ale spovedaniei sunt amănunţita cercetare de sine , recunoaşterea vinovăţiei noastre şi destăinuirea păcatelor noastre cu propria noastră gură.

Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.

Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tratând despre Taina Sfintei Spovedanii, în cartea sa “Îndrumarde mărturisire”, ne arată modul în care putem participadeplin şi conştient la aceasta:

„Spovedania este destăinuirea rostită a faptelor, şi cuvintelor, şi gândurilor viclene, facută de bună voie, cufrângerea inimii, cu osândire de sine, limpede, fară ruşine, cu hotărâre, către un duhovnic rânduit canonic.”

Deci, conform învăţăturii de-Dumnezeu-purtătorului Părintelui nostru, spovedania trebuie să fie:

Ridicarea păcatelor noastre trebuie să fie voită, dorită de noi. Nimeni nu ne poate obliga să venim la Taina Spovedaniei şi nici nu trebuie ca duhovnicul să ne smulgă mărturisirea tuturor celor greşite, atât a celor săvârşite cu fapta, cât şi a celor cu gândul. Condiţii ale spovedaniei sunt amănunţita cercetare de sine , recunoaşterea vinovăţiei noastre şi destăinuirea păcatelor noastre cu propria noastră gură.

Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.

Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tratând despre Taina Sfintei Spovedanii, în cartea sa “Îndrumarde mărturisire”, ne arată modul în care putem participadeplin şi conştient la aceasta:

„Spovedania este destăinuirea rostită a faptelor, şi cuvintelor, şi gândurilor viclene, facută de bună voie, cufrângerea inimii, cu osândire de sine, limpede, fară ruşine, cu hotărâre, către un duhovnic rânduit canonic.”

Deci, conform învăţăturii de-Dumnezeu-purtătorului Părintelui nostru, spovedania trebuie să fie:

Ridicarea păcatelor noastre trebuie să fie voită, dorită de noi. Nimeni nu ne poate obliga să venim la Taina Spovedaniei şi nici nu trebuie ca duhovnicul să ne smulgă mărturisirea tuturor celor greşite, atât a celor săvârşite cu fapta, cât şi a celor cu gândul. Condiţii ale spovedaniei sunt amănunţita cercetare de sine , recunoaşterea vinovăţiei noastre şi destăinuirea păcatelor noastre cu propria noastră gură.

Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.

Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.