Saint Nicodemus the Aghiorite, dealing with the Sacrament of Holy Confession, in his book “Guide the Confession”, shows us how we can participate fully and consciously in it:
“Confession is the utter confession of deeds, and cunning words, and thoughts, made willingly, with the conviction of the heart, with self-condemnation, clear, without shame, with determination, to a canonically ordained clergyman.”
So, according to the teaching of God-bearer of our Father, confession must be:
The forgiveness of our sins must be willed, desired by us. No one can force us to come to the Sacrament of Confession, nor must the clergyman snatch from us the confession of all that is wrong, both those committed by deed and those by thought. Conditions of confession are thorough self-examination, confession of our guilt, and confession of our sins with our own mouths.
Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.
Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.
Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.
Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.
Saint Nicodemus the Aghiorite, dealing with the Sacrament of Holy Confession, in his book “Guide the Confession”, shows us how we can participate fully and consciously in it:
“Confession is the utter confession of deeds, and cunning words, and thoughts, made willingly, with the conviction of the heart, with self-condemnation, clear, without shame, with determination, to a canonically ordained clergyman.”
So, according to the teaching of God-bearer of our Father, confession must be:
The forgiveness of our sins must be willed, desired by us. No one can force us to come to the Sacrament of Confession, nor must the clergyman snatch from us the confession of all that is wrong, both those committed by deed and those by thought. Conditions of confession are thorough self-examination, confession of our guilt, and confession of our sins with our own mouths.
Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.
Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.
Saint Nicodemus the Aghiorite, dealing with the Sacrament of Holy Confession, in his book “Guide the Confession”, shows us how we can participate fully and consciously in it:
“Confession is the utter confession of deeds, and cunning words, and thoughts, made willingly, with the conviction of the heart, with self-condemnation, clear, without shame, with determination, to a canonically ordained clergyman.”
So, according to the teaching of God-bearer of our Father, confession must be:
The forgiveness of our sins must be willed, desired by us. No one can force us to come to the Sacrament of Confession, nor must the clergyman snatch from us the confession of all that is wrong, both those committed by deed and those by thought. Conditions of confession are thorough self-examination, confession of our guilt, and confession of our sins with our own mouths.
Una din cele mai importante condiţii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativă – este frângerea inimii. Inima se frânge când conştientizează că prin păcat L-a întristat pe Dumnezeu şi că nespusei Sale iubiri, nemăsuratelor Sale daruri, a răspuns cu nerecunoştinţă.
Sfântul Nicodim accentuează în mod special asupra „duhului umilit, a inimii înfrânte şi smerite” în spovedanie. Frângerea este o tristeţe şi o durere adâncă a inimii, că prin păcatele sale omul L-a întristat întâi de toate pe Dumnezeu. „Ţie unuia am greşit” (Ps., 50,6), după cum zice şi Psalmistul. În acelaşi timp se manifestă şi ca o puternică ură faţă de păcatul care a fost pricină a tulburării legăturii cu Creatorul nostrum.
