După învățătura creștină ortodoxă taina mirungerii stă în strînsă legătură cu botezul, cu care se oficiază împreună, urmînd imediat după afundarea în apă a celui botezat. Această Taina împărtășește noului botezat harul Duhului Sfânt pentru creșterea și întărirea sa duhovnicească. De aceea, ea se numește de unii Sfinți Părinți: pecete, întărire, perfecțiune.

  Deci, ea este acea taină prin care ungîndu-se noul botezat, cu sfântul Mir la membrele principale ale corpului și prin rostirea cuvintelor “pecetea Darului Sfântului Duh “, se pogoară peste el harul Sfântului Duh și se actualizează harurile botezului, întărindu-se și crescând în el puterile sale duhovnicești.

  Instituirea tainei de către Domnul Hristos nu se arăta în mod expres în Noul Testament. Însa, ea se administrează după exemplul și asemănarea Mîntuitorului însuși. El a fost Unsul prin excelentă cu Duhul Sfânt ipostatic, precum Însuși a mărturisit-o: “Duhul Domnului este peste Mine pentru ca M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cel cu inima zdrobită…” (Luca IV, 16). A fost uns cu Duhul spre slujirea și activitatea Sa, precum afirmă Sf. Petru: “Că L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul” (Fapte X, 38). A fost Unsul prin excelență, după cum în Vechiul Testament erau unși proorocii, arhiereii și împărații. Căci în adevar, Domnul Hristos a îndeplinit misiunea de : profet, arhiereu și împărat.

  Domnul Hristos a făgăduit pe Duhul Sfânt Apostolilor Săi: “Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângîietor vă va da, ca să rămînă cu voi în veac. Duhul Adevărului…care va fi în voi” (Ioan XIV, 16-17). Sau: “Iar când va veni Mângîietorul pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine” (Ioan XV, 26). Dar nu numai apostolilor Săi a promis pe Duhul Sfânt, ci și tuturor celor care vor crede în El. “Râuri de apa vie vor curge din pântecele celui care crede în Mine, precum a zis Scriptura. Iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfânt pe care aveau să-l primeasca acei care cred în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan VII, 38-39). După preaslăvirea Domnului Hristos, adică învierea și înălțarea Sa la cer, Duhul Sfânt s-a pogorit asupra Apostolilor Săi, în ziua Cincizecimii, iar Sf. Petru spunea, cu această ocazie, în cuvântarea sa că s-a împlinit profeția lui Ioil (III, 1-2) și Dumnezeu a revărsat Duhul Sau cel sfânt peste ei și va revarsa și peste cei ce vor crede, cei botezați (Fapte II, 17-18).

  După această dată, Sfinții Apostoli au săvârșit Taina Mirungerii fie prin punerea mîinilor asupra celor botezați, fie prin ungere, imediat după botez sau la o distanță mai mare de timp, de la această taina, ceea ce dovedește că taina a fost înființată de Domnul Hristos, fără a se anunța în Sfânta Scriptură acest fapt în mod expres. Totuși Apostolii au pus în practică ceea ce-I învățase Domnul Hristos.

  Astfel, Apostolii au împărtășit taina amintită prin punerea mîinilor peste cei botezați, de diaconul Filip: “atunci ei (Petru și Ioan) își puneau mîinile peste ei (cei botezați) și ei luau Duhul Sfânt” (Fapte II, 17). Același procedeu l-a întrebuințat și Sfântul Apostol Pavel punându-și mîinile peste ucenicii Sfântului Ioan Botezatorul, din Efes, imediat după ce au primit botezul creștin: “Și Pavel, după ce a strabatut parțile de sus, a venit în Efes. Și găsind câțiva ucenici, a zis către ei: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Și el a zis: Deci, în ce v-ați botezat? Ei au zis: în botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel Care avea să vină dupa el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mîinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și prooroceau” (Fapte XIX, 1-6).

  Evident, punerea mîinilor în locurile amintite, nu trebuie confundată cu hirotonia, care se administra tot prin punerea mîinilor, pentru că despre aceasta se amintește în Sfânta Scriptura în contexte deosebite (II Timotei I, 6; I Timotei V, 22).

  Deci, Duhul Sfânt s-a împărtășit numai de către apostoli, la o distanță de timp mai mare de botez – în primul caz – sau imediat după botez – în al doilea caz.

  Taina Mirungerii se mai împărtășea și prin ungere – precum s-a amintit. Astfel, Sfântul Apostol Ioan afirma: “Iar voi, ungere aveți de la Cel sfânt și știți toate”(I Ioan II, 20). Sau: “Cât despre voi ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva, ci precum ungerea Lui vă învața despre toate și învățătura acestea adevărata este…” (I Ioan II, 27). Sfântul Apostol Pavel amintește și el despre această taina prin ungere, spuind: ” Iar Cel Care ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos și ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, care ne-a pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (I Corinteni I, 21-22).

  Ungerea aceasta ne arată că este vorba despre un fapt extern iar întărirea sufletească interna prin Duhul Sfânt arată un fapt supranatural. Adică este vorba de Taina Mirungerii.

  Asadar, ea se împărtășea fie prin punerea mîinilor de Apostoli sau uramașii acestora, episcopii, sau prin ungere de preoți. Or, cum numarul celor botezați s-a înmulțit și episcopii nemaiputând să administreze taina prin punerea mîinilor, s-a generalizat săvârșirea tainei de către preoți prin ungerea cu sfântul Mir. De aici și denumirea de Taina Mirungerii.

  Ea se îndeplinește de către preoți, ungând mădularele cele mai importante ale corpurilor celor botezați cu sfântul mir, sfințit de către un sobor de doisprezece episcopi în joia din săptămâna patimilor. Ea se săvârșește – precum s-a amintit – odată cu Taina Botezului, imediat după cufundarea în apă a celui ce se botează.

Efectele tainei sunt creșterea, întărirea și înflorirea duhovnicească a primitorului. Actualizarea darurilor primite la botez și desăvârșirea întru viața creștina a noului botezat, posibilitatea de a deveni adevărat urmaș al lui Hristos.

  Harul ce se împărtășește la Taina Mirungerii se imprimă o pecete în întreaga ființă a primitorului, lucrând și dezfoltând viața sa spiritual. Din aceste motive, ca și Taina Botezului, Taina Mirungerii nu se repeta. Ungerea cu sfântul Mir a unor eretici care se reîntorc la dreapta credinta este o simplă ceremonie, însă nu repetarea Tainei Mirungerii.

  În legătură cu Taina Mirungerii există unele deosebiri între Biserica ortodoxă și cea romana-catolică. Aceasta din urmă nu administreaza taina copiilor mici imediat dupa botez, ci la o vârsta mai înaintată, la doisprezece ani, pretextând ca acei care primesc taina respectivă trebuie să cunoscă măcar sumar învățătura creștina. Totuși, ei cer să existe și nași – alții decît la botez – la primirea mirungerii. Taina Mirungerii se administrează numai de către episcopi, și poartă numele de confirmațiune. La vârsta amintită, copilul botezat este uns cu sfântul mir numai pe frunte și punându-I-se mâna pe cap. Adică se menține și ungerea cu sfintul Mir și punerea miinilor.

  Evident – după învățătura noastră ortodoxă – această practică este inacceptabila, fiindcă aminindu-se mirungerea la o vârsta rațională, pe aceleași motive se poate amâna și botezul copiilor mici.

  Nici excluderea preotului de la oficierea Tainei Mirungerii nu este justificată credem noi, pentru că preotul are dreptul să administreze toate tainele, afară de hirotonie.

Protestanții recunosc ungerea cu Sfântul Mir ca o simplă ceremonie cu caracter instructiv, numind-o tot confirmațiune și o administrează la copii de paisprezece ani, dupa un examen sumar de religie.

  Din aceste motive unii creștini influențați de spiritul protestant, neagă această taină chiar ca simbol. Ei afirmă că taina nu are nici un temei scripturistic, nu se amintește despre ea în Sfânta Scriptura ca ungere cu Sfântul Mir, ci cel mult prin punerea miinilor.

  În adevar, nu se arată un moment precis în Sfânta Scriptură când creștinii au primit harul Duhului Sfânt prin ungere de la Sfinții Apostoli, ci prin punerea mîinilor (Fapte VIII, 17; XIX, 6). Însă se amintește în general despre faptul că cei botezați, creștinii, prin ungere, totuși au primit harul Duhului Sfânt, “voi ungere aveți de la Cel sfânt și știți toate” (I Ioan II, 20). Sau: “Ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi si n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva, ci precum ungerea Lui vă învață despre toate și învățătura aceasta adevărata este și nu este minciună, rămâneți întru El, așa cum v-a învățat” (I Ioan II, 27). Sau, cum spune Sfîntul Pavel: “Iar cel care ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Corinteni I, 21-22).

  Aici, prin “ungere” întelegem aceeași acțiune a Duhului Sfânt care se împărtășește creștinului, că și prin punerea mîinilor. Adică, știința adevărului credinței (“știți toate”, “vă învață despre toate”), prin care Însuși Dumnezeu ne-a uns și “ne întărește în Hristos” și care “ne-a pecetluit” și a dat arvuna Duhului în inimile noastre. Toate aceste expresii ne arată că prin ungere se transmit harurile Duhului Sfânt care ne întăresc în credința și prin care se confirmă, “se pecetluiește” apartenența celui botezat ca fiu al lui Dumnezeu: “Duhul însuți mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani VIII, 15). Ungerea, deci, întărește pe cel botezat în credință în Dumnezeu, în urmarea lui Hristos, Ungerea, deci, este sinonimă cu punerea mîinilor. Forma este diferită, însă fondul este același, ambele forme împărtășesc același har.

  Se mai afirmă de aceiași creștini că mirungerea este inutilă, nu are nici un rost, deoarece ea se administrează noului botezat, care la botez primește harul Duhului Sfânt. Acest fapt îl confirmă și Sfântul Pavel când spune: “Și așa erați unii dintre voi, dar v-ați spălat, dar v-ați sfințit, dar v-ați îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos și în Duhul Dumnezeului nostru” (I Corinteni VI, 11). Deci, din cuvintele amintite urmează ca cei botezați au primit harul Duhului Sfânt necesar viețuirii, urmării lui Hristos. Însă există o deosebire între harul care se împărtășește la botez și acela care se dă prin Taină Mirungerii. Ele sunt două taine deosebite care oferă haruri diferite. Prin botez se împărtășește iertarea păcatului strămoșesc și a păcatelor proprii, pâna la acea data, iar prin mirungere se oferă harul Duhului Sfânt spre a putea stărui și a dezvolta puterile sufletești ale credincioșilor în tot cursul vieții sale. Botezul ne transmite harul iertării păcatelor. “Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre”… (Fapte II, 38), iar mirungerea ne întărește duhovnicește. Sf. Ap. Pavel face deosebire între botez și mirungere spunând: “De aceea lasând începuturile cuvântului despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățaturii despre botez, a punerii mîinilor, a învierii morților și a judecății veșnice” (Evrei VI, 1-2).

  Deci, precum se deosebeste învierea morților de judecata universal, tot astfel se deosebește botezul de mirungere (punerea mîinilor).

  Deosebirea dintre botez și mirungere a sesizat-o și Simon magul, care după ce s-a botezat (Fapte VIII, 13), “văzând că prin punerea mîinilor Apostolilor se da Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mîinile să primeasca Duh Sfânt” (Fapte VIII, 18-19). Deci botezul împărtășește iertarea păcatelor, iar punerea mîinilor (mirungerea) o alta putere, adică întărirea duhovnicească.

  În sfârșit, se mai afirmă de cei ce neagă rostul și rolul mirungerii, că Sfântul Duh cu harurile Sale se împărtășește fără ungere cu sf. Mir și fără punerea mîinilor ci e necesară doar credința și fapte bune. Astfel, sutașul Corneliu a primit harul Duhului Sfânt înainte de botez. “Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a venit peste toți cei care ascultau cuvântul. Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru au ramas uimiți vazând că darul Duhului Sfânt s-a revarsat și peste păgini. Căci îi auzeu pe ei vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: Poate oare cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în numele Domnului Iisus Hristos” (Fapte X, 44-48).

  Trebuie să observăm că harul Duhului Sfânt s-a împărtășit celor din Samaria, după ce au crezut în predica diaconului Filip și după ce s-au botezat de acesta. Atunci, – dupa botez – au venit la ei Sfântul Petru și Sfântul Ioan și “iși puneau mîinile peste ei și luau Duh Sfânt” (Fapte VIII, 17). De asemenea, pe ucenicii Sfântului Ioan Botezatorul din Efes – botezați cu botezul lui Ioan, I-a întrebat Sfintul Apostol Pavel: “Primiț-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar aceștia au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt… Și auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mîinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și pororoceau” (Fapte XIX, 2-6). Deci, în mod obișnuit, Sfântul Duh s-a primit, după botez, prin punerea mîinilor. Dar Corneliu a primit darurile Duhului Sfânt înainte de botez, în mod neobișnuit, minunat fără punerea mîinilor, pentru a convinge pe Petru să nu socotească pe nici un om necurat, deși ar fi păgân; pentru a-I arăta printr-un semn că el trebuie să primească botezul creștin. Corneliu a primit în mod neobișnuit Duhul Sfînt, precum au primit si Apostolii Domnului pe Duhul Sfînt și au început a vorbi în alte limbi (Fapte II, 4). Acestea au fost minuni, cazuri speciale, pe care Dumnezeu le săvîrșește când binevoiește. În mod obișnuit, însă, harurile Duhului Sfânt se împărtășesc prin sfintele taine, iar harul Duhului Sfânt pentru întărirea duhovnicească, pentru a deveni adevărat creștin, uns, urmaș al lui Hristos se împărtășește prin Taina Mirungerii care se administreaza celui nou botezat imediat după afundarea în apă, împreună cu Taina Botezului.

  Taina Mirungerii este foarte necesară pentru creștini pentru că ea ne ajută să ne păstrăm la înălțimea numelui de creștin, ea încununează eforturile noastre pe calea virtuții. Totuși, depinde și de noi ca să nu slăbim și să ne păzim de greșeli spre a nu îndepărta de la noi Duhul cel dumnezeiesc, spre a nu ne face vrednici de pedeapsa necinstirii și călcării harului Duhului Sfânt. Căci spune Sfântul Apostol Pavel: “Să nu întristați pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării (Efeseni IV, 30).

  Despre originea dumnezeiască a tainei, necesitatea și utilitatea ei, săvârșirea ei numai de preoți, ca și săvârșirea ei imediat dupa botez, dau mărturie Sfântul Teofil al Antiohiei, Tertulian, Origen, Ciprian, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim ca și Fericitul Augustin, sinodul II Ecumenic (381) si sinodul IV ecumenic (451).

  Toate atestă existența Tainei Mirungerii de la începutul Bisericii creștine, săvârșirea ei sub ambele forme la început și statornicirea și practicarea ei numai sub forma ungerii cu sfântul mir, așa precum o avem astăzi.

„Îndrumător păstoral – Din tezaurul credinței noastre”, pag. 106-110.Pr. Prof. I. Constantinescu
Taina Sf. BotezTaina Spovedaniei