TAINA SF. BOTEZ

În Cateheza I, 2, din seria Montfaucon (P. G., XLIX, 225) Sfântul Ioan enumeră denumirile botezului, căutând pentru fiecare din ele o bază biblică. El numește botezul : curățire, curățire mistică, baie a renașterii, iluminare (cp. Evrei X, 32 si VI, 4), înmormântare (cp. Rom. VI, 4) tăiere-împrejur (cp. Col. II, 11), cruce (cp.Rom. VI, 6), ș.a.

Adresându-se catehumenilor în Catehezele prebaptismale, Sfântul Ioan le spune că li se explica slujba Botezului dinainte, pentru ca ei să știe și să se apropie de această Taină cu o credință și siguranță mai mare și să se poată bucura din plin de generozitatea divină. Pentru a întelege mai bine cele ce se vor săvârsi asupra lor, catehumenii trebuie să aibă credință puternică și să vadă cu ochii sufletului, cu ochii duhovnicesti, pentru a nu se gândi numai la cele ce cad sub simțuri. Sub fiecare din formele riturilor văzute, ei trebuie să vadă lucrarea nevazută a lui Dumnezeu.

Vorbind despre rostul exorcismelor, Sfântul Ioan spune : “Trebuie să știți pentru ce după cateheza zilnică noi va trimitem spre glasurile exorciștilor. Căci aceasta nu se face nici degeaba, nici la întâmplare. Ci, întrucât vă pregătiți să primiți pe împăratul ceresc, de aceea după cuvântul nostru de învățătură, luându-vă în primire cei rânduiți spre aceasta, ca unii care împodobesc o casă pentru împăratul care va să vină în ea, așa curățesc ei conștiința voastră prin acele înfricoșătoare cuvinte, care alungă toata viclenia celui rău, ți o fac vrednică de venirea (prezența) împăratului. Căci e cu neputință ca diavolul, oricât de rău și oricât de neîmblânzit ar fi, să nu vă părăsească, cu mare grăbire, după rostirea acelor cuvinte înfricoșătoare și după invocarea Stăpânului obștesc al tuturor. Și apoi, chiar acest rit toarnă în suflet multă evlavie și îl îndeamnă spre multa, zdrobire de inimă“.

Efectele exorcismelor erau deci: alungarea demonilor, curățirea minții și pocăința inimii, adică pregătirea psihologica a catehumenului pentru primirea adevăratului său stăpân și împărat.

Sfântul Ioan nu pierde prilejul de a accentua acum perfecta egalitate a tuturor candidaților la botez în fața Bisericii și a misterului creștin, indiferent de condiția sau starea lor socială : “Ceea ce e vrednic de admirație si paradoxal (de necrezut) este că aici dispare orice deosebire și orice nepotrivire de rang social. Căci dacă (în viața socială) unul este în vreo dregătorie lumească, altul se mândrește cu bunul sau neam, altul cu slavă din această viață, aici însă și unii ca aceștia stau la cot cu cerșetorul și cu cel îmbracat în zdrențe, iar adesea și cu orbul și cu șchiopul și nu se rușinează de cele ce se săvârșesc ; căci ei știu că în cele duhovnicești toate acestea nu au nici un preț, ci se are în vedere numai starea de curăție a sufletului“.

Afirmarea unor asemenea concepții și atitudini creștine, cu atâta claritate și fermitate, în acest al patrulea veac al erei creștine, în care toată organizarea societății păgâne sclavagiste se intemeia tocmai pe diferența profundă dintre clasele sociale, avea desigur sensul și importanța unei adevărate revoluții sociale; și aceasta o face Sfântul Ioan în multe din omiliile sale.

Atitudinea exterioară a catehumenilor, care vin la exorciști desculți, dezbracați (acoperiți cu o simplă tunică sau manta) și cu mâinile întinse spre cer, simbolizează durerea pe care o simt cei ținuți în lanțurile diavolului, prin aceasta ei arată starea lor de captivi, de robi care vor să se elibereze din tirania celui rău și totodată se pregătesc să intre într-o nouă captivitate, să primească jugul, cel ușor de purtat, al lui Hristos.

Pr. Prof Ene Braniste

Sfântul Ioan se adresează apoi creștinilor care garantau pentru catehumeni (astăzi nașii), atrăgându-le atenția asupra răspunderii ce și-au luat și asupra datoriilor lor de chezași și îndrumători spirituali ai finilor lor pe calea virtuților. Întrebuințând un termen de comparație din viața economico-juridical a timpului, el îi aseamănă cu ceea ce numim astăzi giranți, adică cei care își asumă răspunderea pentru plata solidara a unei datorii contractată de alții și care, în caz de neplata datoriei de către debitori, sunt pasibili de aceeași pedeapsă ca și aceștia, ori trebuie să plătească în locul lor. Sfântul Ioan îi numește părinți duhovnicești (cei care primesc pe neofiți, îndată după ieșirea din apa Botezului), iar finii sunt fiii lor duhovnicești; ei trebuie să-și ia în serios angajamentul făcut și să supravegheze, să îndemne, să sfătuiască și să îndrepteze pe finii lor, cu o afecțiune cu adevarat părintească.

Cele doua paragrafe (15 si 16) ale Catehezei II, din seria A. Wenger (op. cit., p. 141-143), consacrate de Sfîntul Ioan nașilor la botez, constituie unul dintre puținele texte patristice care atestă existența încă din vechime, a instituției nașilor de botez.

Atitudinea de captivi, cu care catehumenii se înfățisează înaintea preoților și rugăciunea lor în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, arată atât robia grea din care au scăpat cât și pe aceea, mai ușoara, a lui Hristos, în care intră de acum. Din formula sacramental a lepadarii (“Mă lepad de tine, satană…”), Sfântul Ioan explică numai ce trebuie să întelegem prin cuvintele “pompa (strălucirea) lui satan“, care și pe atunci păreau, probabil, mai greu de înțeles : tot felul de păcate, spectacolele păgâne din hipodromuri și din teatre, întâlnirile pline de rasete și de vorbiri nerușinate, prevestirile și ghicirile, auguriile și observarea timpurilor, incantațiile, amuletele, sărbătorile păgâne etc. (Cateheza II, din P. G., XLIX, c. 239 si Cateheza III, din ed. Papadopulos-Kerameus, p. 172).

Ajungând la acest moment din riturile baptismale, într-una din catehezele sale, Sfântul Ioan face o emoționantă digresiune, amintindu-și de ziua neuitată, în care și el rostise aceste cuvinte la primirea Botezului (circa 372) și regretând cu amar păcatele făcute de atunci, păcate pentru a caror iertare el imploră și pe catehumeni să se roage, ca niște fii iubitori ; într-o cateheza similară, el se aseamănă cu femeile măritate mai de mult, care, atunci când vad mirese tinere înaintând spre altar, plâng pentru ca, după nunta lor, n-au știut să-și păstreze nepatat voalul alb de mireasa.

Sfântul Ioan nu explică mai pe larg în ce constă unirea cu Hristos, dar prinde prilejul să accentueze încă o dată marea bunătate a lui Dumnezeu, Care, în schimbul acestor câteva cuvinte rostite de catehumeni, ne acordă, nouă, care nu dăm în schimb nimic, un tezaur întreg de bunătăți spiritual.

Untdelemnul ungerii este și untdelemn pentru ungerea atleților, și parfum pentru ungerea miresei, iar ungerea sau pecetea se face sub forma semnului crucii, cum precizează Sfântul Ioan Gura de Aur în alte omilii. Preotul unge deci pe catehumen ca pe un combatant înrolat în arena luptelor spirituale și în același timp ca pe o mireasa a lui Hristos, care se pregătește de nuntă. Căci, dupa Sfantul Ioan, Botezul este mai întai o cuprindere în Hristos. Iar cei ce se înscriu în această oaste spirituală trebuie să creadă în Dumnezeu și Tatăl Domnului Iisus Hristos, cel consubstanțial cu Tatăl și întru toate asemenea Lui, dar cunoscut în propria Sa ipostază (Cateheza I, 20-21, din ed. A. Wenger, p. 119). Aici, în expunerea doctrinei hristologice ortodoxe, se pare că Sfântul Ioan se inspiră din Simbolul niceoconstantinopolitan. El combate în chip lămurit denaturările ariene și sabeliene ale dogmei corecte, sfâtuind pe catehumeni să-și închidă urechile la discursurile partizanilor lui Arie și să le spună că Fiul este asemenea cu Tatăl dupa fire, iar pe aderenții lui Sabelie să-i învețe ca ființa Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh este unică, dar sunt trei persoane.

Sfântul Ioan aseamana apoi Botezul cu o nunta spirituală. O mare parte din începutul Catehezei, din seria publicată de A. Wenger, este consacrată de Sfântul Ioan dezvoltării acestei comparații. Logodnica lui Hristos este Biserica, ieșita din coasta lui Hristos, pe cruce, în timpul somnului morții Sale trupești; fiind formată din creștini, fiecare suflet devine logodnica lui Hristos prin Botez, Care îl face să intre în Biserica și să devină părtaș la toate prerogativele ei. Sfântul Ioan folosește, de altfel, aci, o comparație paulină (vezi II Cor. XI, 2 : “…V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez fecioară curate înaintea lui Hristos”). Bunătatea și iubirea lui Dumnezeu este aceea care spală, curațește, iartă și uită păcatele și fărădelegile care urâțesc faptura umană a logodnicei, făcând din ea mireasă curate, frumoasă și vrednică de cămara Lui de nuntă.

Aici însa nu e vorba de o unire carnală, ci de una spirituală; Mirele (Hristos) nu caută aici frumusețe trupească, ci sufletul, ori ce fel ar fi el; nu cere nici avere, ci pune o singură condiție : uitarea trecutului și bunăvoința pentru viitor. Dota adusă de mireasa este supunerea și angajamentele față de soț. Darul pe care soțul il aduce soției înainte de nuntă este manifestarea iubirii lui Hristos pentru Biserica Sa, pentru care s-a jertfit pe Sine, s-o curățească prin baia propriului Sau sânge vărsat pe cruce, ca s-o sfințească și s-o facă sfântă și fără de prihană (comp. Efes. V, 25-27).

Botezul este în același timp un contract sau o învoială spirituală între Hristos și candidatul la botez. După cum în viață civilă se încheie contracte (acte scrise) între cel care încredințează cuiva bunurile sale și cel care le primește, tot așa și aici, între catechumen și noul său stăpân, de la care el primește bunuri învizibile și perceptibile numai cu ochii credinței, se încheie o convenție, un contract sau un legământ, scris nu pe hârtie și nu cu cerneală, ci în Dumnezeu, prin spirit; căci cuvintele angajamentelor rostite de catehumeni aici pe pământ sunt înscrise în cărțile cerești de către îngeri, care participă nevăzuți la săvârșirea Botezului și ele vor rămâne neșterse pe vecie în ochii și urechile Stăpânului ceresc.

Să veghem deci cu strășnicie la respectarea contractului semnat la Botez, căci nu există altă cruce, nici o a doua iertare (a păcatelor) prin baia nașterii din nou, spune Sfântul Ioan, afirmând unicitatea și nerepetabilitatea botezului. Și este mai ușor să păstrezi haina alba a Botezului, decât să recâștigi puritatea ei cu lacrimi și cu pocăință, după ce ai pătat cu murdaria pacatelor. Acela care poate să rămână curat, rămâne toată viața sa un neofit sau proaspăt luminat, meritând pe drept acest nume de cinste.

Întrucât, precum am spus, Botezul este o nuntă spirituală, de aceea și serbarea lui ține șapte zile, adică toată săptămâna Paștilor, ca și festivitățile nunții; iar când veșmântul alb al neofiților se păstrează pur, putem spune că sărbătoarea baptismală durează toata viața.

Semnul sfânt al crucii, făcut la ungere, este ca o pecete pusă pe fruntea catehumenului.

Cea de a doua ungere prebaptismală (ungerea complectă a trupului) se face “pentru a întări toate mădularele lor (ale catehumenilor) și pentru a le face învulnerabile împotriva săgeților celui rău“.

Dezbrăcarea și goliciunea candidaților, care se facea de altfel în vederea coborârii lor în apa botezului, care urma îndată, amintește și goliciunea primilor oameni în paradis și nu constituie nici un motiv de rușine. “Adam și Eva erau goi și nu cunoșteau rușinea înainte de a fi primit haina păcatului, care i-a umplut de rușine. Aici însă nu există nici un motiv de rușine. Căci piscina botezului este cu mult mai bună decat paradisul. În ea nu este șarpele, ci Hristos, Care face slujbă inițierii pentru renașterea prin apa și prin Duh Sfânt. Nu există aci arbori frumoși și placuți la vedere, ci harismele Duhului. Nu e aci pomul cunoștinței binelui și raului, nici lege, nici porunci, ci harul și darurile“.

“Botezul este moarte și înviere“, spune Sfântul Ioan, rezumând lapidar cunoscuta concepție fundamental despre simbolismul botezului, formulate inițial de Sfântul Apostol Pavel și reluată, apoi, într-un fel sau altul, de toți mistagogii epocii patristice. “Căci este îngropat omul cel vechi în păcat și înviază cel nou, înnoit după chipul Ziditorului“, continua el, citind (probabil din memorie) pe marele sau maiestru și inspirator, Apostolul neamurilor (comp. Col. II, 12 si III, 10). “Ne dezbrăcăm și ne îmbrăcăm : dezbrăcăm adică haina cea veche, cea pângărită de mulțimea păcatelor, și îmbrăcăm pe cea nouă, neatinsă de nici o pată. Dar ce spun? Ne îmbrăcăm în Hristos însuși; căci câți În Hristos v-ați botezat – spune (Sfântul Pavel) – în Hristos v-ați și-mbracat” (Gal. III, 27) 49. “Prin coborârea în sfintele ape, se înmormântează omul cel vechi și înviază cel nou, cel reînnoit după chipul Celui ce l-a zidit. Atunci, în sfârșit, prin cuvintele preotului și prin mâna sa, survine pogorârea Sfantului Duh și (din ape) se ridică un alt om în locul celui vechi, un om spălat de toata întinăciunea păcatelor, dezbrăcat de haina veche a păcatului și îmbrăcat în veșmântul cel împărătesc“.

Așa se și explică, după Sfântul Ioan, faptul că pe atunci botezul (adulților) se făcea de regulă la Paști, sărbătoarea învierii. Deși harul Sfântului Duh nu este legat de un anumit timp din cursul anului, totuși facem Botezul la Paști, când aniversăm triumful împăratului nostru, Hristos, asupra diavolului și a morții; căci Botezul este, într-adevăr, rastignire a omului vechi și moarte pentru păcat. Atunci ne împărtășim nu numai din durerea răstignirii, ci și din bucuria învierii. Dar învierea noastră prin Botez se deosebește de cea a Mântuitorului, prin aceea că ea e imediată; noi nu mai suntem obligați să stăm trei zile în mormânt. În Comentarul la Evanghelia dupa Ioan (Omilia XXV, P.G., LIX, 150), marele predicator creștin socotește renașterea prin Botez ca o nouă creație a omului, care e mult superioară față de creația primului om. Primul om a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, omul cel nou este unit cu Dumnezeu. Primul om poruncea animalelor, omul cel nou este așezat deasupra cerurilor. Primul om a fost făcut în ziua a șasea, omul cel nou este renăscut în ziua întâia (a saptămânii), o dată cu lumina.

Sfântul Ioan nu uită să sublinieze, cu acest prilej, dogma ortodoxă despre omousietatea și inseparabilitatea persoanelor Sfintei Treimi, în numele Căreia se face Botezul; el repeat, totodata aci, și o alta idee, des afirmată în scrierile sale, și anume rolul de simplu organ al Duhului, pe care îl are preotul săvârșitor al Botezului (și al Tainelor în general), ceea ce explică și forma impersonală (pasivă) a formulei sacramentale clasice a Botezului (“Boteaza-se X…”). “Și pentru ca să Înveți și de aici ca una este ființa Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, într-un chip potrivit se face și predarea (săvârșirea) Botezului. Căci atunci când preotul rostește : Botează-se X În numele Tatălui și al Fiului și al Simțului Duh, îi scufundă și îi ridică din nou capul de trei ori, pregătindu-l să primească pogorârea Duhului prin această ceremonie mistică. Pentru că nu preotul singur este cel ce scufundă capul (catehumenului), ci și dreapta lui Hristos. Iar aceasta se arată și din înseși cuvintele celui ce botează. Căci nu zice : Eu botez pe X, ci: Se botează X…, arătând că el însuși este numai un slujitor al harului și că el doar împrumută mâna lui, pentru că spre aceasta a fost rânduit de catre Duhul; dar cel ce plinește (săvârșește) toate este Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea nedespărțită. Așadar, credința în aceasta ne hărăzește iertarea păcatelor, mărturisirea aceasta ne daruiește înfierea“.

Fără să prevadă, Sfântul Ioan lasă în acest text al sau un prețios argument în favoarea justeții formulei ortodoxe de azi a botezului, întrebuințată în vechime în toata Biserica creștină și păstrată neschimbată în mai toate riturile liturgice răsăritene de azi.

Sfântul Ioan face și el cunoscuta paralelă, care se găsește mai înainte la Sfântul Chiril al Ierusalimului, între Botezul creștin și trecerea evreilor prin Marea Roșie, privită în general, în literatura mistagogică patristică drept tip sau preînchipuire simbolică a Botezului. Botezul este pentru creștini ceea ce a fost pentru evrei eliberarea din robia Egiptului ; să nu ne mai gândim deci la robia și la cărămizile Egiptului. Prin Botez noi ne-am învrednicit a vedea mai mari minuni și am dobândit mai mari favoruri decât evreii la ieșirea lor din Egipt. Ei au văzut pe faraon înecându-se cu armata sa; tu ai văzut pe diavol înghițit de ape cu armele lui. Evreii au trecut marea; tu ai trecut prin moarte. Ei au fost izbăviți de egipteni; tu ai fost eliberat de diavol. Ei au scăpat de o robie barbară; tu ai scăpat de robia, mai grea, a păcatului. Evreii s-au învrednicit să vadă fața luminată a lui Moise; noi am văzut pe Hristos în slava Sa. Ei erau însoțiți de Domnul prin grația lui Moise; noi suntem însoțiți de Hristos însuși. Pentru evrei dupa ieșirea din Egipt a urmat pustiul, pentru noi urmeaza cerul. Ei erau condusi de Moise, iar noi de Dumnezeu însuși, Care este călăuzitorul și comandantul nostru. Moise a procurat compatrioților săi în pustie numai mană și apă din stâncă; nouă Dumnezeu ne dă hrana vieții veșnice și ne adapă din izvoarele nesecate ale Sfântului Duh, care izvorăsc din sfânta masă, așezată în mijlocul bisericii.

Prin sărutarea iubirii frățești, pe care credincioșii o dau neofiților la ieșirea lor din apă Botezului, ei împărtășesc cu aceștia bucuria eliberării din robia păcatului și a diavolului și intrarea în starea cea nouă, de fii preaiubiți, poftiți la masa împărătească. Aceasta sărutare reprezintă și o împlinire a poruncii Mântuitorului de a ne împăca cu frații noștri înainte de a ne aduce darurile la altar, dar e și o sărutare mistică, sfântă, după cuvântul Apostolului, căci gura cu care sărutam și pe care o sărutăm este intrarea templului lui Hristos, în care s-a prefăcut trupul nostru prin Botez ; ea trebuie făcută deci cu conștiința curate și fără nici un gând ascuns sau rău.

Neofiții sunt conduși apoi la înfricoșătoarea masă, unde vor gusta din Sfântul Trup și Sânge, devenind locaș al Duhului și – ca unii ce sunt îmbrăcați cu Hristos – ei apar ca niște îngeri pământești, strălucind ca razele soarelui.

Sfântul Ioan vorbește, cu o deosebită stăruință, despre efectele Botezului, nu numai în Catehezele baptismale, ci și în unele din omiliile sale exegetice. El accentuează, mai mult decât alți Sfinți Părinți, puterea curățitoare a botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare : “Chiar dacă cineva este moleșit ori desfrânat, ori idolatru, chiar dacă ar fi făcut orice rău, chiar dacă ar fi plin de toată răutatea omenească, – totuși, dacă se va pogorî în cristelnița apelor, va ieși din dumnezeieștile valuri mai curat decât razele soarelui…”.

Amintind ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni (VI, 11 : “Și așa ați fost unii, dar v-ați spălat, v-ați sfințit, v-ați îndreptat în numele Domnului nostru Iisus și în Duhul Dumnezeului nostru”, Sfântul Ioan adaugă: “Noi ne vom strădui să vă arătăm că cei ce se apropie de baia (botezului), devin curați de orice răutate; dar cuvântul nostru a aratat mai mult: că ei devin nu numai curați, ci și sfinți și drepți. Căci (Sfântul Apostol) nu spune numai : “Ați fost spălați…, ci: Ați fost sfințiți și ați fost îndreptați…”. După cum o scânteie care cade în viitoarea apelor se stinge îndata, tot așa păcatul omenesc, căzând în colimvitra dumnezeieștilor ape, se scufundă și se nimicește. Botezul se numește regenerare, tocmai pentru că el este o nouă creație, o zidire din nou. Așa cum o statuie de aur, întunecată de fum, de vechime, de rugină sau de praf, dacă este retopită își recapătă strălucirea inițială, tot așa Botezul este ca o topitoare a Duhului, în care firea noastră, intinată de urmele păcatului, e retopită prin focul harului, redobândindu-și strălucirea curăției originare și plămădind un om nou din cel vechi.

Vorbind în altă parte tot despre efectele botezului, Sfântul Ioan subliniază că neofitul este o făptură cu totul nouă, amintind cuvintele Sfântului Apostol Pavel : “Dacă cineva este în Hristos, el este o faptura nouă” (II Cor. V, 17). Harul lui Dumnezeu remodeleaz[ și toarnă din nou sufletele, făcând din ele altele decât cele dinainte, nu transformând natura, ci schimbând voința și luminând ochiul minții, pentru a vedea limpede urăciunea păcatului și frumusețea virtuții. Foștii idololatri adoră acum pe Ziditorul făpturii și disprețuiesc pe idolii adorați. Ei au devenit membri ai unei alte cetăși, ai Ierusalimului ceresc, noi soldați ai lui Hristos (Cateheza V, 26, ed. A. Wenger, p. 213), soldați duhovnicești ai Bisericii, etc.

Într-o altă cateheză a sa, Sfântul Ioan descrie și enumără, cu știuta-i solemnitate oratorical și într-o minunată gradație, efectele multiple ale Botezului. Neofiții – spune el – sunt ca niște stele care strălucesc pe pământ mai mult decât stelele pe ceruri, acelea dispar la venirea zilei, acestea încep să străluceasca o dată cu ziua cea neapusă a învierii lui Hristos și vor străluci și mai puternic în ziua cea înfricoșată a arătării Lui din urmă, când “drepții vor străluci ca soarele în împărăția cerurilor” (Matei XIII, 43). “Cei ce ieri erau robi, acum sunt liberi (Matei VIII, 36) și cetățeni ai Bisericii; cei ce mai înainte erau în rușinea păcatelor, sunt acum în siguranța și în dreptate. Căci ei sunt nu numai liberi, ci și sfinți, nu numai sfinți (Rom. I, 7) ci și drepți (Rom. II, 13), nu numai drepți ci și fii (Rom.VIII, 14), nu numai fii ci și moștenitori (Rom. VIII, 17), nu numai moștenitori ci și frați (Matei XII, 50) ai lui Hristos, nu numai frați ai lui Hristos, ci și împreună-moștenitori (Rom. VIII, 17), nu numai împreună-moștenitori ci și mădulare (I Cor. VI, 15[/higlight]), nu numai mădulare, ci și templu (I Cor. III, 16), nu numai templu ci și organe ale Duhului.

Cea mai puternică arma pe care Duhul a dat-o noilor Săi atleți înrolați în oastea luptatorilor lui Hristos și pe care ei o pot folosi în lupta împotriva demonilor și a păcatului, este sângele lui Hristos, sângele Noului Legamant. Sângele și apa care au curs din coasta Domnului cea impunsă cu sulița pe Cruce, erau simbolul apei Botezului și al sângelui Sfintelor Taine. Din coasta Sa a făcut deci Hristos Biserica în timpul morții Sale cu trupul, după cum din coasta lui Adam făcuse pe Eva în timpul somnului acestuia.

După botez, adică după nașterea pentru har, Hristos însuși hrănește necontenit cu propriul Său sânge, pe cei născuți de El. Aceștia dobândesc cinstea de a fi numiți creștini (adică adoratori ai lui Hristos) și credincioși prin harul lui Dumnezeu. Fiți deci vrednici de această mare cinste! – îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur pe neofiți. Fugiți de toate ispitele diavolului, împodobiți-vă cu zelul pentru virtute, frecventați biserica, petreceți-vă ziua în rugăciune și mulțumire, în lectură și zidire sufletească, în conversații spirituale, ș.a.m.d. Căci “Botezul nu foloseste la nimic, dacă după Botez continuam a duce o viață nedemnă” (Omilia XI la Evanghelia dupa Matei, 6, P.G., LVII, 198).